Blog

Documentar – postul cu apă

pahar-apa-of-water
Postul cu apă / Video

Documentar – postul cu apă

Un documentar genial despre post si purificarea prin post, realizat de ARTE France.

„Ce-ar fi dacă tensiunea ar scădea, alergiile şi astmul s-ar manifesta mai blând dacă am ţine post negru cu apa câtva timp? Un documentar ştiinţific ce a fost difuzat pe postul Arte se ocupă de post ca terapie în anumite boli ale lumii moderne. Ancheta desfăşurată arată că metoda poate constitui un remediu miraculos în boli grave precum cancerul. Postul se poate dovedi benefic în cazul multor boli caracteristice modului de viaţă actual, ca obezitatea, diabetul sau hipertensiunea, dar si in cazul unor boli psihice. Periplul realizatorilor filmului în Rusia, Germania şi Statele Unite demonstrează acest lucru.

La sanatoriul din Goriatcinsk din câmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura până la trei săptămâni, efectuată sub supraveghere medicală, arată conducerea acestui centru. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide si in acelasi timp are suficienta energie si spatiu sa se purifice si sa se vindece.

La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămâni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate. Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, au spus cei care au ţinut un astfel de post. Un medic precizează că, în faza de dezintoxicare, organismul trece printr-o criză de acidoză, nivelul de aciditate crescând brusc. Cu spălături intestinale şi masaje, organe responsabile cu eliminarea, ca ficatul şi rinichii, sunt stimulate şi depăşesc criza. Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întâmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, când un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice. Rezultatele studiilor întreprinse de atunci în Rusia au fost validate de Academia de Ştiinţe din ţară.

În Europa occidentală însă postul terapeutic nu beneficiază inca de o astfel de recunoaştere oficială. În Germania se fac totuşi astfel de cure, fiind aplicată îndeosebi metoda Buchinger, numele unui medic militar cu artrită, care a reuşit să trăiască în scaun cu rotile ţinând post. Mai puţin dure decât în Siberia, curele, propuse în centrul lui de pe malul lacului Constantz, recomandă ingerarea a 250 de calorii pe zi, sub forma sucurilor şi cremelor pentru a evita criza de acidoză.

În California, un tânăr cercetător, Valter Longo, experimentează pe şoareci efectele postului asupra celulelor canceroase, a căror multiplicare este încetinită, pentru că nu le plac mediile sărace în zaharuri. Se pare că postul protejează şi împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Valter Longo este ferm convins ca postul negru are efecte benefice asupra cancerului. Rezultatele rămân însă preliminare şi trebuie să fie confirmate de experienţe pe scară largă pe oameni. La modul general, subliniază autorii documentarului ‘Postul, o nouă terapie?’ este evident că la lipsa hranei corpul reacţionează mai bine decât la excesul de mâncare. ” SURSA: romanialibera.ro

Vă recomand să vizionați acest documentar despre postul cu apă în scop terapeutic și preventiv. Acesta explică multe lucruri și aduce răspunsuri evidente pentru toți cei interesați de acest subiect. Aceste răspunsuri au devenit argumente credibile după premiul Nobel de autofagie din 2016, pentru zeci de mii de oameni care au și început să practice postul cu apă începând cu una, două zile. Acest film împreună cu alte articole serioase, mărturii, cărți, dar și experiențele mele personale foarte faine legate de postul cu apă, au contribuit decisiv la decizia de a-mi face viața mai bună, mai simplă și mai frumoasă cu ajutorul acestei terapii extraordinare! Apoi am început să scriu despre asta și s-a creat o comunitate de mii de oameni care caută să învețe și să practice postul cu apă.

Să aveți o vizionare inspirată și mult spor în toate!

Documentar – postul cu apă

Comments (12)

  1. […] Pentru a înțelege postul total cu apă dintr-o perspectivă obiectivă, vă recomand să vizionați acest documentar. […]

  2. […] mai multe motive pentru care am ales postul de 21 de zile. Așa cum am spus deja de mai multe ori documentarul de la TV Arte France cât și premiul Nobel dat în 2016 pe autofagie, m-au convins definitiv de potențialul […]

    1. Pustianu Maria Nina

      …..în timpul postului se pot lua medicamentele prescrise de medic?

  3. […] Valter Lango apare și în documentarul care a ajutat milioane de vieți să își schimbe stilul de viață renunțând la abuzuri […]

  4. […] spus deseori că documentarul de la TV Arte France cât și premiul Nobel dat în 2016 pe autofagie, m-au convins definitiv să îl adopt ca stil de […]

  5. Pustianu Maria Nina

    Ce fel de apa se folosește?

  6. Pustianu Maria Nina

    Dacă momentan nu am posibilitatea de a cumparafiltru de apa și doresc sa încerc postul cu apa, ce fel de apa sa folosesc?

    1. Anonim

      Apa fiartă

  7. Dana

    Daca ai helucobacter se trateaza,cu postul cu apa

  8. Nina

    As vrea sa tin post cu apa,Ce trebuea sa fac,as dori niste informatii.multumes din suflet.

  9. Florica Copos

    Dacă folosesc sare amară pentru curățarea colonului,mai am nevoie să fac și clismă?

    1. aurora

      Nu. Ori sare amară (40 g la 200 ml), ori clismă, ori Fortrans (2 pliculețe de la Farmacie, la 2 L apă).

Adaugă o întrebare, un comentariu sau o recenzie.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate this website