Utilizarea postului negru în scopuri curative

Utilizarea postului negru în scopuri curative

Utilizarea postului în scopuri curative este cunoscuta din cele mai vechi timpuri si a continuat până la începutul secolului al XIX-lea când a fost dominat de școala patologică materialistă a profesorului Wirchow și urmașii săi Weit, Feurbach, Buchner etc. care au spulberat orice idee referitoare la vindecarea prin post fiind cu totul împotriva acestui gen de vindecare. Doctorul Durian interzicea postul nu numai în cazuri de febra, dar chiar și în reumatisme astfel ca la sfârșitul secolului al XIX-lea tratamentele sunt complet izgonite din giuvaerele artelor de vindecare.

Pe la începutul secolului XX însă doctorul Temmer a „redescoperit” postul ca metodă de vindecare el fiind primul medic care a îndrăznit aceasta supunându-se chiar el unei înfometări de 40 de zile sub supravegherea mai multor specialiști dovedind lipsa de pericol în cazul unui post îndelungat. După el au început să reapară în medicina și alte glasuri pro, precum: dr. Dewey din Mealvile, Pennsylvania, care a tratat o fetiță care suferea de mult de dispepsie, si tifos, vomitând orice mâncare.

Ea a fost supusă unui post de 35 de zile după care pulsul și temperatura au redevenit la normal, fetița însănătoșindu-se complet. Dr. Dewei a tratat apoi prin posturi de 3 până la 5 săptămâni atât boli acute cât și cronice. Încet, încet s-au arătat adepți ai postului total si doctori renumiți din Rusia, Franța, Germania etc. ca de exemplu dr. Von Seeland, dr. Adolf Meier sau Sigmund Muller. Dr Guelpa din Franța a avut succese răsunătoare în tratarea prin post a diabetului, astmului, bronșitelor, bolilor de stomac, artritelor etc. Iar dr. Just din Harz a însemnat rezultate deosebite combinând tratamentul vegetarian de crudităti cu postul total. În vechime postul religios și cel de vindecare erau abordate cam în același sens pentru ca medicina și orice altă formă culturală sau rituală aveau o încărcătura spirituală mergând mâna în mâna cu credința considerându-se că sănătatea trupului depindea de sănătatea sufletească. Referitor la aceasta Platon în Charmides reda un pasaj în care un tânăr dac explica de ce ei erau cei mai renumiti medici menționând ca Zalmoxis regele și totodată zeul lor ia învățat „… să dea îngrijire trupului dimpreună cu sufletul că dacă întregul nu este vindecat partea nu poate fi sănătoasă”, teorie ce se redescoperă din ce în ce mai mult astăzi.

Pelerinii mahomedani în drumul lor spre Mecca trebuie să postească trei zile iar la întoarcere șapte. Dar înainte de toate, acest post este privit ca un mod de purificare atât al trupului cât și al sufletului, atingându-se prin aceasta o stare de pace interioară. Esenienii și nazareii trăiau vegetarieni obișnuind posturi severe de patruzeci de zile. De aici se poate ajunge la niște concluzii, și anume că respectarea perioadelor de post reprezintă un câștig nu numai pentru sănătatea fizică dar și pentru cea morală.

Niște organe tensionate și suprasolicitate induc în ființă stări de aceeași natură de aceea este recomandat să fie înlăturate din alimentație alimente greu digerabile sau sintetice (nenaturale), alimente ce solicită inutil corpul fizic. De aceea postul este recomandat organelor bolnave, slăbite, care prin solicitare neadecvată sau haotică tind prin natura lor biologică ca în timpul postului să se regenereze și paradoxal, să capete vigoare chiar în timpul unui post total mai îndelungat dar în care să se folosească lichid (apă de izvor).

De exemplu există numeroase cazuri de ființe care au integrat armonios postul în viata spirituală astfel încât au ajuns să renunțe complet la hrană trăind în post total continuu fără să le fie afectată sănătatea sau vitalitatea. Spre exemplu misticii catolici Anna Kathrine Emmerich (10 ani fara hrană), Anne Maria Fartner (11 ani fără hrană), Angela de Foligno (12 ani fără hrană), Domenica Lazari (14 ani fără hrană), Elisabeta de Rente (15 ani fără hrană), Terese Neumann (40 ani fără hrană). Aceasta din urmă, într-o convorbire cu yoghinul Paramahamsa Yogananda a confirmat teoria acestuia că corpul fizic este în stare să se hrănească cu particule fotonice de lumină, cu energia pranică sau biotronii, cum mai sunt numiți. Terese Neumann fiind cunoscută și datorită stigmatelor sale, din anul 1922 nu a mai pus hrana în gura iar din 1926 nu a mai băut nici apă. Cu toate acestea țăranca din Konnersreuth a lucrat zi de zi la câmp dormind două ore pe noapte până în momentul morții sale 1962. Ea a constituit subiectul a numeroase verificări medicale. (Terese Neumann a fost o mistică catolică germană și stigmatică. S-a născut în satul Konnersreuth din Bavaria, Germania, unde a trăit toată viața. S-a născut într-o familie numeroasă, cu venituri mici. A fost membru al celui de-al treilea ordin al Sfântului Francisc. Nu știm dacă partea cu stigmatele a fost reală sau falsă însă știm sigur că repausul alimentar pentru o asemenea perioadă de timp este posibilă în cazuri extrem de rare. Nota edit.)

Printre cazurile ce s-au bucurat de o asemenea atenție particulară amintim și pe sora canadiană Esperance de Roian care în 1868, supravegheată sever timp de șase săptămâni de către doi medici și izolată într-o cameră, deși nu a consumat alimente greutatea sa corporala a crescut de la 51,2 kg la 56,2 kg. Corpul uman este capabil în situatii critice să prelucreze forme de manifestare a energiei încă necunoscute știintific. Yogananda Swami menționa în cartea sa „Autobiografia unui yoghin”, cazul sfintei Giri Bala care a trăit peste 50 de ani fără alimente sau lichide datorită unei tehnici Kria, cu exerciții de respirație și anumite mantre ce permiteau yoghinei să transforme energia vitală în alte forme necesare de energie. Exemplele ar putea continua dar acestea sunt doar cazuri cu totul speciale și cu un alt gen de integrare. Acele ființe religioase atingând acest nivel datorită purificărilor, pioșeniei și credinței lor, trăind în conformitate și strânsă legătura cu armonia lor interioară și cea cosmică universală. 

Revenind însă mai aproape de condiția noastră, este chiar indicat să se țină un post negru măcar o dată pe săptămână (cel mai bine vinerea) iar în funcție de aspectele noastre vitale eventual să se consume sucuri de fructe, legume sau ceaiuri. Posturile de o zi nu slăbesc în greutate după cum ați fi tentați să credeți dar nici nu îngrasă. Cele 1-3 kg pierdute într-o zi de post (în funcție de structura fizică) sunt asimilate a doua zi de către organele acum odihnite și redistribuite cu o eficiență mărită. Atenție mare totuși, realimentația după o perioadă de post negru se începe neapărat cu o hrană ușoară și cu măsură. Organele au o tendința mai lentă dar nu mai puțin eficientă așa ca nu este bine să fie suprasolicitate cu prăjeli, cărnuri sau alimente impure chiar din primele ore. 

Sursa: https://www.elixir.ro/