Schimbarea conștientă
Schimbarea conștientă
Fie că vrem, fie că nu vrem, viața noastră se schimbă câte puțin în fiecare zi. Chiar și ceea ce percepem ca fiind stagnare face parte din procesul de schimbare, însă este lipsită de o direcție specifică, fiind oarecum în voia sorții. În felul ăsta unii ne trezim că devenim grași, obosiți, bolnavi, nefericiți, neîmpliniți, fără un scop în viață, fără un plan, fără motivație.
Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice, spune că “până când nu transformi inconştientul în conştient, acesta îţi va controla viaţa şi tu îl vei numi soartă.” Așadar schimbarea este inevitabilă, însă ne putem întreba dacă nu ar fi bine ca această schimbare să se manifeste în direcția în care ne dorim noi și nu la voia întâmplării.
Această întrebare a motivat de-a lungul istoriei pe mulți din eroii acesteia, din diverse domenii de activitate, pături sociale, religie, sex. Datorită acestui fapt mulți dintre ei au impactat societatea și au transmis mai departe pentru omenire mesajul lor de speranță și curaj. Și eu am vrut să aflu mai mult despre cum aș putea să fac ca această inevitabilă schimbare, să se producă în armonie cu visurile și dorințele mele. Am avut de ales între a rămâne limitat doar la munca mea de birou și rutina de zi cu zi, sau de a căuta să evoluez și să explorez mai mult din potențialul pe care dintotdeauna am știut că îl am. Ei bine, de atunci înainte multe lucruri s-au schimbat pentru mine.
Desigur că nu putem controla toate lucrurile din viață, nici nu trebuie să ne dorim asta, însă cred că este important să controlăm direcția și ceea ce ține de capacitatea pe care o avem. Să nu uităm că aproape toate aspectele vieții și fericirii noastre sunt legate doar de deciziile pe care le noi le luăm în mod conștient în anumite momente ale vieții.
Am vrut să văd rezultate măsurabile, să găsesc răspunsuri la căutările mele și să învăț cum să le pun în practică. Uite așa am început o nouă călătorie către dezvoltare personală, transformare, lidership, iar în urmă cu câțiva ani, am descoperit postul cu apă la un alt nivel, fastingul terapeutic și preventiv de 21 de zile. Am început cu câteva zile dar treptat, am ajuns la cel de 14 și de 21 de zile. Am experimentat beneficiile lui în multe arii ale vieții mele. Pentru mine acesta este ca un sistem de operare foarte stabil, pe care poți instala ulterior multe alte “programe” folositoare cum ar fi stil nou de viață, sănătate, slăbire, sport, schimbare, evoluție personală și spirituală, etc. Acest ritual poate fi de mare ajutor celor care sunt interesați de aceste subiecte.
Așadar multe din modalitățile existente de a ne dezvolta, vindeca și transforma viața în mai bine, pot fi susținute de beneficiile pe care postul cu apă de 21 de zile le poate aduce în viețile practicanților.
De aceea voi publica informații adunate în timp și articole scrise de alții pe aceste subiecte, pe unele le voi comenta dar desigur că voi scrie și eu. Am certitudinea că acestea vor lămuri și ajuta cititorii. Cu siguranță că în timp, mulți vor învăța să își gestioneze mai bine stresul, sănătatea, relațiile, munca, afacerile, problemele și să obțină de la ei înșiși și de la viață ceea ce doresc.
Punctul meu forte este acela că pot lega aceste elemente, având postul cu apă în scop preventiv/terapeutic, ca fundament, ca bază de lucru în decizia de schimbare, în procesul transformațional la care mă refer. În acest sens am și dezvoltat câteva metode de lucru simple, ușor de folosit, care să aducă primele rezultate măsurabile într-un timp scurt. Acestea pot fi unelte excelente de lucru pentru cei care doresc să prevină boli, să dea jos kg în plus, să se vindece de trecut, de boli sufletești și fizice, să se elibereze și să aducă pace, vindecare și bucurie în viața lor.
Pentru mulți oameni aceste lucruri contează mult, pentru că ele fac diferența dintre sănătate și boală, fericire și nefericire iar în unele cazuri, dintre viață și moarte.
Pentru a înțelege postul total cu apă dintr-o perspectivă obiectivă, vă recomand să vizionați acest documentar.
Informațiile pe care le-am preluat din acest documentar m-au condus la altele și tot așa mai departe. Am călătorit prin lumea medicală, științifică, universul cuantic, credință, spiritualitate, nutriție, emoții, iubire, energie, până mi-am construit o viziune mai clară, o mai mare înțelegere despre aceste lucruri. Desigur că am devenit ferm convins cu privire la potențialul extraordinar acestui ritual. Probabil că de aceea pot acum să îl pun în practică cu ușurință cel de 21 de zile. Postul total cu apă este un dar al vieții de care ne putem bucura cu toții din plin.
Am fost binecuvântat să parcurg un drum foarte interesant în care am primit multă descoperire, emoție pozitivă, bucurie infinită și bogății de tot felul.
Călătoria continuă iar voi cititorii, sunteți invitații mei.
Vasile Nemeș