Provocarea

Provocarea

Provocarea mea pentru tine 

Îți dorești să înveți cum să depășești o anumită limitare în viața ta? Se spune că fricile pe care nu le înfruntăm, devin limitele noastre.

Te-ai gândit să ții un post cu apă de 7, 14 sau 21 de zile în scop terapeutic, spiritual sau pentru slăbit, dar ai îndoieli că vei reuși? Nu te îngrijora. Și eu am fost la fel. Fiecare om trece prin această fază de nesiguranță, îndoială sau chiar descurajare.

Ca și în alte domenii și aici trebuie să începem cu pași mici. 

Dacă aș întreba pe cineva: Îți iubești viața și îți vrei binele? Ar răspunde că da. Deși avem dreptate la nivel conștient, există convingeri adânc înrădăcinate la nivelul subconștient, care ne sabotează și ne împiedică în manifestarea liberă a ceea ce credem și dorim la nivel conștient. De aici apar dezamăgirile și renunțarea.

Am observat că deseori convingerea interioară a oamenilor nu este în armonie cu ce își doresc și nici cuvintele pe care le spun. De aceea, uneori nu înțelegem de ce spunem și facem lucruri cu care nu suntem de acord în realitate.

Și în acest context, mulți îmi spun că vor să țină postul cu apă prelungit de măcar 7 sau 14 zile, dar în două sau trei zile renunță. În acel punct lucrurile se blochează și mulți devin descurajați. Eu la început am depășit acest moment de descurajare când am înțeles că eșecul este cauzat de lipsa experienței mele și de antrenament și nu are de-a face cu mine personal. Am înțeles că lipsa de antrenament e problema. Această claritate m-a ajutat ca în loc să abandonez și să mă învinovățesc pentru eșecurile repetate, mai bine să încep mă pregătesc serios, pas cu pas, până când voi reuși. Zis și făcut. Am reușit pentru că nu am renunțat.

Unii mă laudă că pot ține atât de ușor 21 de zile de post cu apă, însă mereu le spun că nu sunt cu nimic mai special decât altcineva și că nici nu există vreun secret special pentru asta. Este vorba doar de pregătire, de antrenament și de a continua mai departe chiar și după multe încercări eșuate. Oricine poate face asta, dacă își dorește.

Așadar, această provocare are drept scop să ajute cititorul interesat de aceste lucruri, să testeze armonia dintre ceea ce spune și ceea ce crede cu adevărat. Este o modalitate prin care oricine își poate verifica lucrul real din interior. Își poate antrena forța interioară, credința, determinarea sa.

Dacă afli că credința ta interioară, convingerea ta, este scăzută sau aproape inexistentă, acela este momentul adevărului pentru tine. Acceptă-l fără să te superi, fără să te sperii. El îți arată adevărul despre tine. Tu nu ai credința și determinarea pe care le dorești sau pretinzi că le ai. Din acest motiv nu vei reuși niciodată să ții un post prelungit de 14 sau 21 de zile. A recunoaște adevărul este primul pas făcut corect. În acest fel poți armoniza cuvintele cu acțiunile tale, credința cu faptele. Te aduci pe tine însuți la un nivel mult mai ridicat de credință și determinare. Este vorba de acea credință, de acea convingere care poate realiza absolut orice deoarece este bazată nu pe emoțiile temporare ci pe adevărata putere interioară a ta.

Cunoscându-ți starea reală vei știi de unde să începi să lucrezi la tine însuți și în loc de descurajare și învinovățire, te vei motiva și pregăti pentru schimbare și vindecare prin postul cu apă de 3, 5, 7, 14 sau 21 de zile.

Așadar ești pregătit/ă să încerci ceva bun și provocator pentru tine?

Sursa foto: https://www.knowover.com/

Sursa foto: https://www.knowover.com/

În una, două sau 3 zile poți afla pe propria piele dacă ești în controlul vieții tale în această privință.

Încearcă și dovedește-ți că vrei să începi o schimbare în bine în viața ta. Am pornit de la premisa că nu ești vegan și nici nu ai probleme deosebite de sănătate.

Alege cel puțin 5 puncte din lista de mai jos și aplică-le în prima zi. Apoi 7 și apoi toate 10.

  1. Fără zahăr/prăjituri/dulciuri/cereale 
  2. Fără pâine/paste/chipsuri
  3. Fără sare
  4. Fără carne/grăsimi/mezeluri
  5. Fără alcool/carbogazoase/energizante
  6. Fără fumat, alcool sau alte droguri. (Cafea fără zahăr este permis și desigur că vă puteți lua medicamente dacă e cazul.)
  7. Fără TV (internet doar strictul necesar și la muncă)
  8. Fără cumpărături (consumi din ce ai sau cumperi doar legume proaspete, zarzavaturi etc.)
  9. Stai cât mai puțin timp acasă
  10. Fără nervi/stres/agitație

Ai până la 3 zile în care poți afla mai multe despre tine însuți. În urmă cu câțiva ani, la prima încercare de acest fel, nu am reușit fără cafea (așa îmi propusesem). M-am și enervat de două ori pe niște situații, dar am reușit la toate celelalte. A fost parte din pregătirea pentru primul meu post cu apă de 21 de zile. În final am reușit. Scopul acestei provocări este acela de a te ajuta să te cunoști mai bine, să îți identifici adevăratele puncte slabe și să lucrezi la ele. În același timp, poate fi metoda ideală în pregătirea ta pentru un post total cu apă de 7, 14 sau 21 de zile. Fă ceva bun pentru tine acum!

Ce consumi în aceste 3 zile?

Poți consuma tot ce vrei, în afară de cele din lista de mai sus. Cantitățile mici și rare sunt recomandate.

Ideea principală este să înveți să bei mai multă apă decât o faci de obicei. Când ți-e poftă de ceva anume bea apă. Când vine foamea, ori ai o senzație de rău, bea apă. Lasă-te purtat de senzația de foame, una, două, trei, patru ore. Îți va face bine. Senzația de foame nu este o catastrofă ca să alergi disperat după mâncare. Nu e ceva rău sau de nesuportat dacă simți că îți este foame. Nu începe să mănânci imediat ce simți foamea. Bea apă și ocupă-te de munca și proiectele tale nu te gândi la mâncare .

Poți bea și ceai cu lămâie dacă vrei, dar fără zahăr. Eventual cu jumătate de linguriță de miere în prima zi.

O astfel de încercare e o ocazie bună să îți hrănești mai mult mintea și sufletul. Exercițiul acesta trece cu mult dincolo de aparențele unor restricții alimentare. Cu siguranță îți va binecuvânta sufletul și antrena spiritul. Vei învăța pas cu pas, cum să aduci în armonie credința interioară, cuvintele pe care le rostești și acțiunile pe care le faci.

Îți doresc mult succes!

post_result

Learn More

Propun să ne împrietenim din nou cu apa și să consumăm băuturi răcoritoare carbogazoase tot mai rar. Ne putem creea acasă băuturi răcoritoare foarte delicioase și sănătoase. Dacă bem 2 litri de apă pe zi ne facem bine nouă înșine.

Suntem oarecum “înrudiți” cu apa la fel ca și cu pământul. Folosind o metaforă aș putea spune că apa și pământul este mama și tatăl nostru.

“Înainte de a se naşte, cât timp este învelit de placenta din uterul mamei, embrionul fraged este format din 94% apă. Apoi, de la naştere, apa este prezentă şi mereu în mişcare în interiorul corpului, deoarece toate organele au nevoie de apă pentru a hrăni celule şi a face posibile schimburile intercelulare.

Consumul apei stimulează transportul oxigenului în corp; totodată are un rol foarte important în buna funcţionare a sistemului metabolic şi în metabolizarea micro şi macronutrienţilor, a sistemului digestiv şi absorbţia nutrienţilor, îmbunătăţeşte sistemul imunitar, ajută sistemul nervos şi întăreşte rezistenţa la stres, creşte capacitatea de concentrare şi performanţele, ajută la funcţionarea rinichilor şi la optimizarea proceselor de curăţare a organismului, reglează temperatura corpului, asigură prospeţimea şi elasticitatea pielii, stimulează terminaţiile nervoase, întăreşte inima şi stimulează circulaţia sângelui.

Foarte important de reţinut este faptul că toate aceste funcţii sunt îndeplinite de către H2O-ul din apă şi NU de către substanţele minerale sau alte componente care se mai regăsesc în apă.”

(Sursă: Documentații despre apă)

Apa este cel mai neglijat nutrient în dieta noastră, dar unul dintre cele mai vitale. Kelly Barton