Blog

Prelungirea vieţii prin înfometarea controlată

Sănătate / Tinerețe

Prelungirea vieţii prin înfometarea controlată

Desigur că atunci când ne referim la înfometare, este vorba despre înfometarea benevolă temporară, adică postul sau repausul alimentar. Prelungirea vieții din punct de vedere medical înseamnă prelungirea stării de tinerețe a organelor noastre și a modului în care acestea funcționează. Am găsit un articol bun pe care l-am repostat.

„Toate studiile ne spun că în cazul unui post cu apă prima dată se consumă glucidele, iar apoi timp de până la două-trei săptămâni organismul se hrănește din rezervele de lipide”, a declarat profesorul dr. Dafin Mureşanu.

Secretul se află în faptul că organismul uman se descurcă mult mai bine să gestioneze lipsa de alimente, decât să prelucreze excesul de hrană. Bolile ni se trag de la excesul de alimentație. Să-l lăsăm pe profesor să ne explice mai departe.

“Postul nu este periculos, mii de studii dovedesc acest lucru. Vreau să vă dau argumente ştiinţifice. Regimul hipocaloric este într-adevăr o resursă terapeutică foarte bine studiată – şi postul nu este înfometare, pentru că postul generează satisfacţia pe care o obţii din a te abţine de la alimentaţie -, fiindcă organismul are mult mai multe resurse de a gestiona problema aportului redus de calorii şi nutrienţi decât excesul. Bolile ni se trag de la excesul de alimentaţie. Avem dovezi foarte clare şi studii ştiinţifice în acest sens”, a spus profesor dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), la conferinţa prilejuită de a X-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie, care are loc în perioada 5-9 iulie 2015, la Eforie Nord.

Dr. Mureşanu mai adaugă faptul că prin terapia prin post a fost iniţiată în Rusia, la începutul secolului XX, într-o clinică din Goriacinsk, şi se bazează pe principiile medicului rus Iuri Nikolaev. În anii ’60-’70, la Spitalul Korsakov din Moscova, postul a fost aplicat cu foarte mare succes la bolnavii cu depresii mari şi care nu mai răspundeau la niciun fel de tratament, iar mai târziu s-au tratat inclusiv boli precum cancerul.

“În Germania, există o clinică sofisticată, specializată în tratamentul prin post controlat, clinica Buchinger, pe malul lacului Konstantz. În această clinică, statul german rambursează serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin post. Este foarte important, pentru că este o terapie de comutare”, a mai spus Dafin Mureşanu.

“Singura metodă sigură de prelungire a vieții este înfometarea, o lozincă pe care am văzut-o scrisă la un simpozion în America”, a adăugat academician dr. Laurențiu Popescu.

Dafin Mureşanu a mai precizat că  alimentele cum le consumă oamenii acum o fac mai mult pe principiul plăcerii. “Noi încărcăm organismul bazat pe dorinţe cu mai multe alimente decât este necesar, pe care nu le poate prelucra. Prin post, se obţine un grafic de consum al resurselor interne care nu sunt alocate biologic corespunzător. Şi anume, în primele 24 de ore de post consumi glucide, apoi timp îndelungat, până la două-trei săptămâni, consumi rezervele de lipide. Aproximativ 96 la sută din consumul de energie în post se bazează pe lipide, deci pierzi lipidele, şi doar 4 la sută se bazează pe pierderea capitalului de proteine. Asta până când se ajunge într-un punct critic, care nu trebuie depăşit, iar acel punct critic este destul de individual şi pentru specia umană nu trebuie să treacă de 40 de zile. Nu este întâmplător”, a spus preşedintele Societăţii de Neurologie din România.

Profesorul Dafin Mureşanu a adăugat că, potrivit unor studii, celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric, iar chimioterapia este foarte mult uşurată cu post. “Există un grup de cercetare la Spitalul Charite din Berlin, Andreas Michalsen are foarte multe lucrări ştiinţifice în reviste importante cu privire la post, care produce o resetare, care îţi dă un nou profil. Jean Patrice Robbin, alt cercetător mare, care are foarte multe lucrări în acest sens, Institutul de Cercetare și Tratament al Cancerului, Norris Cancer Center din Los Angeles, centru foarte avansat de studiu al comportamentului celulelor tumorale în post. Celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric și, practic, chimioterapia este foarte mult ușurată cu post. S-a observat că toleranța pacientului este mult mai bună la chimioterapie în regim hipocaloric sau post”, a precizat Dafin Mureșanu.

El a mai spus că omul după post este mult mai viguros, capacitatea lui de reacție este mult mai bună.

“Ştiința ne arată că pinguinul poate să reziste fără mâncare o sută de zile, ursul când hibernează nu mănâncă. Omul după post este mult mai viguros, are o capacitate de reacție mult mai bună. Rămâne doar reglarea noastră de a nu consuma mai mult decât avem nevoie, pentru că organismul se adaptează mult mai bine la post. Putem ajunge să scriem pe pâine: «Ai grijă, dacă mănânci prea mult, ai putea avea probleme de sănătate! Postul presupune şi un pic de voință. Postul nu este o problemă controversată. Vedeți cum poate fi folosit, ca o intervenție în anumite situații”, a mai arătat profesorul Dafin Mureșanu.

Sursa articol: Doctorul zilei

Foto: www.unsplash.com

Adaugă o întrebare, un comentariu sau o recenzie.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate this website