Noul An 2022 – Anul Transformațional prin postul cu apă
Noul An 2022 – Anul Transformațional prin postul cu apă
Dragi postitori,
În primul rând doresc să vă felicit pentru că în anul 2021 ați ales să fiți interesați și mai mult de voi înșivă, de propria sănătate, de corp, de minte și desigur și de suflet, apelând și la această metodă terapeutică de top, postul cu apă.
Am văzut cât de multe lucruri bune (dar și provocări) a adus această decizie în viața voastră. Și am văzut de cât de mult curaj ați dat dovadă cei mai mulți dintre voi. În urmă cu 7-8 ani când am început eu să fac primii pași în arta postului cu apă, nu am fost atât de curajos ca și voi. Vă felicit.
Citesc cu atenție și uimire fiecare mărturie și chiar dacă nu reușesc să răspund tuturor pe larg, fiți siguri că vă susțin din toată inima.
Sunteți puternici. Sunteți minunați pentru că nu ați renunțat la greu iar atunci când ați fost slabi și ați renunțat pe moment, nu ați renunțat de tot, ci ați revenit în forță, și cei mai mulți dintre voi, ați reușit. Am speranța că veți reuși mai mult în anul 2022.
Anul acesta mi-a adus și mie un mare dar. Chiar foarte special. Postul de 40 de zile. Deși am șchiopătat după 33 de zile, a fost o primă experiență de top, din care am ieșit nu doar sănătos, zvelt și suplu la corp, ci mai ales am devenit mult schimbat, am devenit transformat la nivel mental și sufletesc. Consider că acesta este câștigul suprem.
Acesta poate fi și un mic „truc” în parcurgerea cu succes al unui post cu apă de 14 sau 21 de zile. Îți stabilești un obiectiv înalt, de înclinație spirituală, duhovnicească, transformațională, sau altceva, iar eliminarea zecilor de kilograme în plus și vindecarea unor afecțiuni sau boli asociate obezității sau de altă natură, pur și simplu dispar. Se evaporă. Da, ele DISPAR datorită mecanismelor autofagiei care se produc în organism în lipsa calorică temporară.
Eu simt că sunt mulțumitor și plin de recunoștință pentru tot acest an. Pentru mine, pentru voi, pentru experiențele absolut minunate prin care am trecut cu toți.
Am încredințarea că lucruri noi și minunate ne așteaptă. Mărturia d-nei Georgiana Olteanu îmi spune clar că postitorii încep să se maturizeze tot mai mult, și că dacă fac postul tot mai corect, vor explora la fiecare experiență de post avută noi dimensiuni extraordinare.
Înspre acele dimensiuni ne îndreptăm atunci când postul cu apă devine parte din viața noastră și îl practicăm, nu pentru „că trebuie” ci pentru că suntem conectați la realitatea pe care acesta ne-o oferă și ne îndepărtează de iluzia unei fericiri bazate pe consumerism și pe burta plină de hrană care duce la îmbătrânire și la moarte prematură.
Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru tot. Este o onoare pentru mine că sunt parte din acest grup alături de atât de minunați oameni care mă inspiră. Am cunoscut mulți oameni buni și frumoși la suflet și sunt profund recunoscător pentru asta. Sunt onorat.
Vă mulțumesc pentru mesaje, încurajări, sprijin și criticile voastre constructive. Din inimă îmi cer iertare pentru posibilele eșecuri, greșeli, uneori nu am reușit să vă raspund tuturor la timp, unora deloc, dar vreau să știți că inima mea este cu voi și pentru voi. Insistați și ne vom auzi cu siguranță.
Vă apreciez enorme și sunt puternic convins că vom reuși împreună să depășim multe bariere și obstacole. Vom trece dincolo de zidurile înalte și groase din viața noastră, chiar dacă acestea par uneori de netrecut. Multe din lucrurile care par acum imposibile pentru tine, pentru noi, vor deveni CU SIGURANȚĂ, posibile. Perseverența și credința fac diferența.
Voi pregăti calendarul de evenimente pe care doresc să le am în anul 2022 și voi anunța în detalii direcția pe care mi-am propus-o. Am multe idei faine în acest sens.
În Ardeal spunem că am „desaga plină”. Da, e plină cu lucruri de valoare, idei extraordinare preluate de la oameni de știință care studiază în special tinerețea biologică a organismului și elementul de reverse-aging. Sunt entuziasmat de aceste cercetări noi. Am multe revelații interesante despre aceste lucruri, combinate și datorate în cea mai mare parte, desigur, postului cu apă terapeutic.
În viziunea și credința mea, ne așteaptă deci un an excepțional!
Vă urez să aveți un AN NOU PROSPER în toate domeniile vieții voastre. Vă doresc să deveniți cea mai bună versiune a voastră, cea pe care Creatorul vostru a văzut că puteți să fiți cu adevărat. Să nu acceptați să fiți cu nimic mai puțin decât atât. Acela este adevărul despre voi.
Doresc să primiți atât de mult bine în noul an, încât să dăruiți și altora neîncetat, cu multă iubire și bucurie mare.
Dragii mei, lansați-vă singuri provocări transformaționale. Vă așteaptă multe lucruri minunate dincolo de frică și de lenevie.
Propuneți-vă să cuceriți în anul 2022 multe vârfuri înalte și de acolo să faceți ca vocea voastră să fie auzită pretutindeni deoarece milioane de oameni așteaptă să fie vindecați și transformați.
AN NOU FERICIT ȘI LA MULTI ANI!
Cu drag, Vasile Nemeș 🤗🙏🥳
#vasilenemes #postulcuapa #postulterapeutic #postulnegru