Întâlnirile postitorilor din România

Întâlnirile postitorilor din România

 

Întâlnirile postitorilor din România

Dragi prieteni, de 4 ani încoace am reușit să ne întâlnim în fiecare an o dată, pentru Aniversarea înființării Grupului Postul cu apă – transformare și vindecare de pe Facebook.

Întâlnirea din anul 2024 de la Neptun a fost minunată și toți cei prezenți au spus că abia așteaptă să vină la următoarea. Aceasta urmează a fi organizată în luna mai la Mediaș în weekendul 16-18 mai. Voi posta noutățile dar deja se pot face înscrieri la emailul de mai jos. (Voi actualiza pagina cu informații de la celelalte întâlniri.)

La Aniversare nu facem post cu apă, evident, ci aceasta e o întâlnire in care ne bucurăm de mărturiile pe care le spunem fiecare, de mâncare, de oameni și de prieteniile frumoase care s-au format între postitori ultimii ani. În urmă cu 9 ani am început primele posturi și vom împlini 5 ani de când am pornit grupul și am început posturile cu apă la un alt nivel, inclusiv cel de 40 de zile, și l-am promovat cu entuziasm și prin puterea mărturiilor personale.

Cu ocazia acestor întâlniri nu promovăm stiluri de viață sau diete exclusive, nu spunem oamenilor ce să facă sau ce să nu facă, nu prozelim veganismul sau anti-veganismul. Ne bucurăm de cei prezenți, de informații și de mărturiile celor care practică postul cu apă. Aflăm ce greșeli, ce provocări și ce succes au parcurs prietenii noștri atunci când au făcut post cu apă. Învățăm multe lucruri utile de la oameni care au introdus postul cu apă – și uneori și fără apă – în stilul lor de viață. Așadar promovăm postul cu apă, o viață cât mai sănătoasă, starea de bine, bunătatea, empatia și prietenia. Vă invităm și vă așteptăm cu drag la acest eveniment.

Organizatorul acestui eveniment este Vasile Nemeș, îndrumător și coach în postul cu apă. 

Neptun - mai 2025

Înscrierea pentru anul 2025 se poate face la email: postulcuapa@gmail.com