Ce se întâmplă în timpul postului negru?
Ce se întâmplă în timpul postului negru?
Ce se întâmplă în timpul postului negru – postul cu apă?
În timpul postului corpul începe să se hrănească din depozitele de grăsimi sau resurse acumulate până atunci. Rezerva de glicogen a ficatului si alte substante nutritive prezente în sânge sunt imediat folosite. Corpul nu mai este hrănit, asa ca se va hrăni singur astfel încât el îsi va calcula cu grija nevoile instinctual, folosind un minim de resurse la maxim de eficacitate. Cel ce postește devine mai calculat mai atent mai armonios, nu se risipeste în lucruri fără sens. Astfel ca prin rezonantă capătă o ordine interioară pe care o manifestă și în mod exterior și chiar o interiorizare mărită. Acestea pot fi observate chiar din primele 2-3 zile de post. Înainte corpul era hrănit în funcție de poftele exterioare, hipnoza (diferite reclame), idei preconcepute (invitații la mese), obișnuinte sau alte atitudini mentale dezechilibrându-se asfel. Acum, în timpul postului corpul tinde să se reorganizeze regenerându-se, hrănindu-se singur reducând la maxim pierderile de energie.
De aceea există nenumărate cazuri când prin post, cum a fost menționat și mai sus se pot vindeca boli precum diabet și chiar cancere sau alte maladii grave.
– Experiențele științifice bogate ne arată că corpul, acum (în post) folosește țesuturile și substanțele care altfel în celule constituie un agent morbid de stingherire cum ar fi: tumefierile patologice, depunerile de substante străine, tot ceea ce este putred și slab. Substanțele toxice sunt răspândite în sânge și eliminate prin ficat, rinichi si tub digestiv. De aceea dacă întrerupem postul purificator prea devreme acestea revin la loc.
– Partea morbidă dispare iar substantele toxice ca iodul, mercurul, creozotul se simt pe limba în timpul postului tocmai pentru ca ele tind astfel să iasa. Este bine de aceea să se curețe limba dimineață și să se bea multă apă pură.
– Fenomenele de purificare sunt însotite câteodată de fenomene neplăcute ca amețeli, dureri de cap, stări de sfârseala, bătăi de inimă, tendință de vomă. Aceste fenomene dispar însă în timp și pe măsura creșterii substanțelor alcaline în corp. Se va bea apa minerală cu conținut alcalin.
– Celulele devin mai mici, temperatura corpului scade cu 0,5 – 1 grade Celsius. Metabolismul scade, oxidările se reduc deci și procesul de îmbătrânire, apărând chiar fenomenul invers. Scad și eliminările dioxidului de carbon.
– Mușchii au un procent scăzut de oxigen și fosfor. Devin însă mai bogați în calciu. Glucoza din sânge scade.
– Toate porțile de evacuare ale organismului sunt folosite din plin astfel ca resturile rezultate din arderea grăsimilor și hidraților de carbon ies și prin plămâni.
– Transpirația evacuată prin piele răspândește un miros urât tocmai datorita eliminării toxinelor din corp.
– Numărul bătăilor inimii scade de la 80 la 50 bătăi pe minut. În schimb la inimile slabe bătăile pot crește.
– Tensiunea arterială scade iar la hipotensivi crește, tocmai pentru ca postul are o acțiune echilibrantă.
– Circulația sanguină și limfatică decurge mult mai ușor. O importantă deosebită pentru cei bolnavi de inimă sau boli ale vaselor de sânge.
– „Interesant este ca în urma vigurozitătii nervilor și a irigării mai bune a mușchilor capacitatea de muncă crește în cursul postului dar după primele 14 zile.” Dr. Benedict
– Aciditatea generală și a sucului gastric scade.
– Ficatul, după epuizarea glicogenului arde grăsimile ținându-le necontenit la discreția organismului, în ciuda postului și a activității intense ele pot crește în volum. Eliminarea bilei scade. Vezica biliară se contracta puternic eliminând nisipul și pietrele biliare.
– Vasele sanguine din interiorul oaselor se lărgesc.
– Datorită purificării intense, corpul devine mult mai expus la substanțele toxice exterioare fiind hipersensibilizat dobândind chiar capacități senzoriale înalte.
Pentru purificare este suficient 10-15 zile de post însoțit de consum de lichide (în funcție si de vitalul persoanei) dar pentru tratarea unor maladii grave cum ar fi cancerul, postul trebuie prelungit până la 40 de zile.
Este obligatoriu ca postul prelungit să se facă sub supravegherea medicului.
Este foarte important să nu se întrerupă postul odată început iar dacă apar crize greu de suportat datorită purificărilor interioare (stări de ameteala, greata, frică etc.) trebuie să se bea zeama în care au fost fierte legume sau frunte crescând astfel substantele alcaloide din corp până când stările vor trece, asta în cazul bolilor grave. Foarte important de asemenea este ca postul să nu se considere o înfometare și chiar senzația de foame să nu fie acceptată. Trebuie băută multă apă. Postul trebuie să vină din interior, cu acceptarea și sustinerea dumneavoastră, altfel riscați să vă chinuiți cu o senzatie de foame continuă dar care oricum va dispărea după maxim 3 zile odată cu nevoia fizica de a vă hrăni.
Sursa articol: https://www.elixir.ro/