Autofagia nu are vârstă!
Autofagia nu are vârstă! 
Carmen, 82 de ani, și Mihai, 25 de ani, două generații, două povești, același drum: postul cu apă.
Cea mai în vârstă persoană și cel mai tânăr participant din tabăra de anul acesta.
Doi oameni care, deși se află la capetele diferite ale vieții, au ales aceeași cale a regenerării, a introspecției și a redescoperirii de sine.
Aseară, la lumina blândă a șemineului, le-am înmânat diplomele.

Am aplaudat împreună cu ceilalți prieteni din tabără și ne-am bucurat de zâmbetul acela inconfundabil al celor care și-au depășit propriile limite. Era mai mult decât o ceremonie. Era o mărturie vie că autofagia nu are vârstă, că viața își poate regăsi forța oricând îi oferi liniște, apă și intenție.
În fiecare zi, îmi dau seama că postul cu apă este mult mai fascinant decât am știut vreodată. Este viu, inteligent și profund personal.
Se aliniază perfect cu nevoia fiecărui om, aproape de fiecare dată.
Uneori curăță, alteori vindecă, uneori aduce claritate, alteori liniște, alteori ne avertizează asupra unei probleme ascunse, netedectate clinic, dar întotdeauna lucrează exact acolo unde e cea mai mare nevoie.
De unde știe?
Postul citește informația corpului. Ascultă ce e dereglat, ce e blocat, ce e inflamat, și apoi decide. Lansează sinergia ACAD. Rearanjează, repară, regenerează, restabilește, prioritizează. Este un proces viu, inteligent, un dialog tăcut între corp și conștiință.
De aceea spun mereu că postul nu e doar o abstinență, o înfometare, ci o întâlnire cu tine, cu inteligența biologică a corpului. Și, deseori, el oferă mai mult decât ai cerut. Te învață răbdarea, te apropie de recunoștință, te readuce în prezent. Postul cu apă dăruiește întotdeauna mai mult decât îți propui să obții.
Într-o lume care caută totul în exterior, postul cu apă te întoarce în interiorul tău, acolo unde se află cheia tuturor transformărilor.
Carmen și Mihai sunt dovada vie că regenerarea, curățarea, binele general, nu ține de vârstă, ci de alegere. De curajul de a te opri, de a te liniști și de a te încredința unui proces mai înțelept decât mintea, temerile și blocajele tale.
Autofagia nu are vârstă. Are darul tinereții, curățirii și al regenerării.
Așa că indiferent câți ani ai, și ce nevoie există, ea știe exact ce să facă, dacă îi oferi spațiul, timpul și tăcerea de care are nevoie. (Au fost 4 postitori care au făcut și postul tăcerii îmbinat cu post uscat. Asta înseamnă că timp de 24 de ore nu au vorbit nimic și nici nu au băut apă)
Te invit și pe tine să o cunoști. Să îți oferi această experiență unică de curățare, claritate și renaștere prin apă. Și e fain că nu trebuie musai să mergi într-o clinică sau tabără de post. Oricine poate încerca acasă o zi două de post cu apă! Oricine poate începe cu o zi de post cu apă!
Pentru că nu e niciodată prea devreme sau prea târziu să te redescoperi și cu ajutorul postului cu apă. 

Informații despre ultima sesiune de tabără de anul acesta aici: https://www.postulcuapa.ro/inscrieri-in-tabara-2025/ sau la tel: 0742 104 482

Comments (3)
Haven3640
https://shorturl.fm/w9KwF
Nikita585
https://shorturl.fm/zvlbN
Kenny154
https://shorturl.fm/fVPUU